"A liggenna da Befana"

La leggenda della Befana


Era ‘a bifana ‘na vecchia curiusa
 chi si ni stava tutti ‘i jorna ‘nchiusa.
 Passaru ‘i Re Maggi e tutti curreru
 Pi sapiri dû Bamminu s’ ‘u fattu era veru.

Sulu la vecchia non l’avia circatu
 pirchì chiusa dintra s’avia arristatu.
 Quannu d’ ‘u fattu sintiu parrari
 Nisciu di cursa pi li iri a circari.

Li so doni pinsava ‘i purtari
 Ô Bammineddu chi vulia adurari.
 Notte e jornu si misi a circari
 Ma a li Re Maggi nê potti truvari.

Si ni turnau tutta affriggiuta
 Pi la cosa ormai pirduta.
 Li rigali chi non potti dunari
 A li bammini ci ivu a purtari.

Cu ‘na scupa volanti chi si ivu a ‘ccattari
 Ogn’annu p’ ‘u munnu si metti a giriari
 Pi purtari carbuni e puru doni
 Ê carusi tinti e a chiddi boni
.

La leggenda della Befana

Era la Befana una vecchia curiosa
 Che se ne stava tutti i giorni chiusa
 Passarono i Re Maggi e tutti andarono
 Per sapere se del Bambino il fatto fosse vero.

Solo la vecchia non li aveva cercato
 Perché chiusa dentro se ne era rimasta.
 Quando del fatto sentì parlare
 Usci di corsa per andarli a cercare

I suoi doni pensava di portare
 Al Bambinello che voleva adorare.
 Notte e giorno si mise a cercare
 Ma ai Re Maggi non li potè trovare.

Se ne tornò tutta afflitta
 Per la cosa ormai perduta.
 I regali che non ha potuto donare
 Ai bambini li andò a portare.

Con un scopa volante che si andò a comprare
 Ogni anno per il mondo si mette a girare
 Per portare carbone e pure doni
 Ai bambini monelli e a quelli buoni

Domenico Orifici